Scurt istoric

Istorie Noiembrie 1, 2014

Parohia noastră este situată în centrul comunei Dămuc, la o distanţă de aprox. 4 km de comuna Bicaz Chei, care se află pe DN 15 C (Piatra Neamţ  - Bicaz – Lacu Roşu – Gheorgheni). 

Parohia noastră ia fiinta in anul 2002, pana atunci a functionat ca filie.

Pana la revolutia din 1989, nu a fiintat Biserica aici, ci doar o „capolna”, adica o clopotnita pentru ca aici era cimitirul unde credinciosi se adunau de doua ori pe an, la sarbatoarea Inaltarea Domnului si de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, cinstindu-si adormitii. Dupa revolutie, credinciosi din aceasta zona centrala a comunei, hotarasc, sa construiasca o biserica, pe fundatie de beton, iar constructia din lemn, respectand, astfel indemnul parintelui Dumitru Staniloae, care spunea: „ Neamul romanesc, are nevoie de biserici mici si mijlocii; si sa fie din lemn; catedralele il strivesc pe roman; acolo in bisericuta mica de lemn, in fata icoanei Maicii Domnului, unde picura lumina candelei, el il simte mult mai aproape de Dumnezeu”, alegand ca hram al Bisericii Hramul Imparatesc Inaltarea Domnului”.

In 25 august 2002, am fost instalat ca preot paroh, si alaturi de credinciosi mei, cat si cu sprijinul multor oameni de bine din alte localitati, am inceput organizarea acestei parohii, pe plan misionar – pastoral cat si cel edilitar, astfel:

- in anul 2002 s-a realizat incalzirea centralizata a bisericii.

- in 11 mai 2003 s-a inceput construirea casei parohiale, iar in 15 august 2004 s-au finalizat lucrarile.

- terenul casei parohiale este donatia a doua familii credincioase, familia Trifan Ion si Ana si familia Cretu Gheorghe si Maria.

- in anul 2005 s-a construit un zid sprijin pe drumul care duce la sfantul locas de 105 m lungime, facand mai usor accesul catre Sfantul locas.

- in anul 2006 s-a construit casa sociala si s-a infrumusetat in anii urmatori prin largirea ei,  izloarea termica, montarea geamurilort termopan, incalzire centralizata, aductiune de apa si dotarea ei cu toate cele necesare unei bune functionari.

- In anul 2007 iulie – august, s-a izloat Biserica pe exterior cu termo-izolatie.

- In anul 2008 Sfantul locas a suferit importante modificari; inainte tavanul fiind drept, s-a relizat un nou tavan in forma de calota semicirculara, si cu aceasta ocazie, pictura veche, realizata in tehnica acrilic, a fost decapata, deaorece, se exfolia; atunci s-a comandat si s-a realizat o noua catapeteasma, iconostase din lemn de stejar, sculptura peforata la mesterul Ursache Ionel din satul Galu; icoanele din catapeteasma au fost picatete pe lemn de tei, de la Manastirea Stavnic, pictor Adrian Adochitei si sotia sa Nicoleta.

- In anul 2009 s-a inceput pictura bisericii in tehnica fresco, cu aceeasi pictori in stil bizantin; s-au cumparat strani din stejar sculptura perforata, s-a construit o clopotnita, avand pe exterior, 23 de icoane cu sfinti romani; s-a cumparat un clopot de 260 de kg, de la firma de clopote Grassmayr – Austria.

- In anul 2010 s-a finalizat pictura; s-a pictat clpotnita, cu scena Inficosatoarei judecati si s-a pavat cu piatra curtea Bisericii.

- In 28 august 2010 a fsot resfintita Biserica noastra, prima sfintire fiind in anul 2000 de catre P.S. Calinic Botosaneanul, iar la resfintire am avut bucuria prezntei unui sobor de arhierei si preoti. Soborul de arhierei a fost format din: IPS Teofan Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Dimitrios din Tanzania, PS Varlaam Ploiesteanul Viacar Patriaral, prezenta celor trei arhierei a fost o adevarata binecuvantare pentru parohia noastra, dar si pentru intreaga zona

- Dupa sfintire lucrarile au continuat prin infrumusetarea curtii Bisericii si imprejurimile ei.

Activitati culturale si filantropice

Parohia a realizat pelerinaje la Iasi si toate manastirile din judetul Neamt.

Pe plan filantropic, parohia, a realizat bransarea la reteaua de energie electrica a doua familii: Butunoi Gheorghe si Ana si Tinca Neculai.